Interviu cu Ionut Ursu

“Mi-am vandut lucrurile ca să pot pleca voluntar in Nepal”

 

Prima dată l-am întâlnit pe Ionuţ anul trecut, când am făcut o transmisiune live la Digi24 cu echipa de tineri voluntari de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov. I-am aflat povestea, am filmat apoi un reportaj împreună şi am rămas prieteni. E special. Inteligent, descurcăreţ, cu resurse imense de energie şi de bunătate. E luminos şi plin de speranţă, răzbătător şi credincios. E voluntar la Ambulanţă de zece ani, a învăţat mult de la medici, a făcut imposibilul ca să se ţină şi de facultate, lucrează uneori zi şi noapte. Are avântul salvator al omului care a avut o copilărie grea. Ionuţ a crescut la orfelinat şi a învăţat că nimic nu se câştigă decât prin multă strădanie, iar cel mai important este să nu te descurajezi.

“Ieri am văzut pe Facebook că se pregăteşte să plece peste două zile în Nepal, ca voluntar în echipe de medici. L-am sunat să îmi confirme şi mi-a spus, simplu, că nu avea cum să rămână acasă, cu mâinile-n sân.”

Ana Iorga:Plecarea ta e stabilită, ai deja biletele de avion. Cum ai luat hotărârea să mergi acolo şi cum ai reuşit să te pregăteşti în câteva zile?

Ionuţ Ursu: Am văzut mai întâi imagini pe Facebook, apoi la televizor, de fapt pe site-urile televiziunilor, că eu nu am televizor în camera de cămin. Mă întorceam seara de la Ambulanţă, eram obosit, fusesem de gardă, şi am văzut că jurnalele începeau cu dezastrul din Nepal. Am văzut foarte multă durere şi foarte mult necaz. Copii şi părinţi zdrobiţi sub dărâmături, inundaţii, sistemul de comunicaţii la pământ. M-a impresionat modestia oamenilor, cum încercau să se ajute unul pe altul. M-a îngrijorat situaţia copiilor, a mamelor, durerea de pe chipurile supravieţuitorilor. Am urmărit situaţia şi în zilele următoare. Câteva nopţi la rând nu am putut dormi deloc, mă gândeam cât de mici sunt necazurile mele, uite ce nenorocire e acolo. Aşa că mi-am spus să nu mă mai plâng şi să ajut cumva, să merg acolo. Am luat legătura pe Facebook cu câţiva tineri români care se pregăteau să meargă în Nepal şi le-am spus că vreau să vin. Am vorbit cu Mihai Lupu, unul dintre ei. Mi-a spus să mă gândesc foarte bine înainte să vin, că situaţia este jalnică, se ard cadavre pe câmp, se acordă asistenţă medicală în corturi amplasate peste tot, în curtea şcolilor, pe străzi.

Ana Iorga: Dar tu erai hotărât să mergi. Aveai vreun plan în minte?

Ionuţ Ursu: Imediat în acea noapte am făcut lista cu ce pot vinde din lucrurile personale. Mi-am vândut lucrurile ca să pot pleca voluntar în Nepal. Ceasul primit cadou, maşina de spălat. Computerul l-am amanetat şi l-am recuperat ulterior cu ajutorul unui om cu suflet mare. Din bani mi-am cumpărat biletele de avion. M-am sfătuit cu doamna profesoară de geomorfologie de la facultate, Anca Munteanu, şi ea m-a ajutat să găsesc un sponsor, domnul Florin din Braşov, care mi-a plătit drumul.

Ana Iorga: Cum au primit vestea oamenii cu care lucrezi zilnic?

Ionuţ Ursu: Pentru mine erau pe primul loc admiterea la Medicină şi terminarea cu bine a cursurilor la Facultatea de Geografie, anul acesta dau licenţa. M-am gândit că cel mai bine este să-mi anunt profesorii, să nu creadă că dau bir cu fugiţii. Doamna decan mi-a permis să plec. Pe colegii de la Ambulanţă i-am întrebat dacă pot lua echipamentul cu mine şi dacă pot folosi însemnele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. L-am sunat pe domnul doctor Grasu (coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, n.n) să îl întreb dacă legea permite asta, iar el m-a liniştit că îmi pot lua echipamentul şi mi-a oferit tot sprijinul. În noaptea când am plâns şi m-am frământat cel mai mult, atât de limpede mi-a fost creierul încât mi-am notat în agendă primele zece lucruri pe care trebuie să le fac.

Ana Iorga: Care sunt cele zece lucruri, ce ţi-ai pus în gând să faci mai întâi?

Ionuţ Ursu: Mai întâi să îl sun pe Mihai Lupu şi să văd dacă e de acord să merg în echipa lor. Apoi să vând lucrurile mai de valoare ca să fac rost de bani, să informez conducerea facultăţii şi pe managerii de la Ambulanţă despre plecarea mea, să îmi fac paşaportul în regim de urgenţă, să îmi pregătesc echipamentul adecvat (haine, bocanci speciali, cort, substanţe medicale), să confirm echipei lui Mihai Lupu că sunt gata şi că am tot ce îmi trebuie şi, la final, să îmi fac vaccinurile importante pentru hepatită, rabie, înţepături. Am făcut o serie de 6-7 vaccinuri, pentru că merg într-o zonă foarte expusă epidemiilor.

Ana Iorga: Ce îţi doreşti cel mai mult să reuşeşti în această călătorie?

Ionuţ Ursu: Îmi doresc foarte mult să acord asistenţă psihologică copiilor, să vorbesc cu ei, să încerc să-i alin pe toţi. M-au cutremurat imaginile, am văzut copii care plângeau după mame. Copilul stătea lângă mamă, iar ea era prinsă sub dărâmături.

Ana Iorga: Care e planul, ce vei face când ajungi?

Ionuţ Ursu: Mai întâi voi face cunoştinţă cu echipa de medici, am înţeles că voi lucra ca asistent medical sau paramedic. Mihai a vorbit cu autorităţile locale şi mă voi prezenta la unul dintre corturile de urgenţe. Voi ajuta şi la distribuirea ajutoarelor.

Ana Iorga: Cât vei rămâne în Nepal?

Ionuţ Ursu: M-am gândit să stau trei săptămâni, dar aş rămâne şi mai mult, maximum o lună şi jumătate, două luni. Voi vedea, în funcţie de nevoile din zonă. Trebuie să mă întorc pentru că am admiterea la Medicină. Mi-am luat cursurile cu mine, să învăţ şi pentru licenţă, poate mă ajută Dumnezeu şi reuşesc să-mi dau licenţa la Geografie, cu toate că va fi greu, acolo se poate să nu am curent, mi-am luat un pachet de lumânări. Îmi voi spune „Doamne, ajută-mă să salvez mâine alte vieţi şi dă-mi putere să merg înainte”.

Cu Ionuţ am vorbit pe Skype, azi-noapte. Încă mai avea de lucru la bagaje, aşa că l-am rugat să ne arate cum s-a pregătit pentru plecarea pe care a programat- marţi. Dacă vreţi să-l sprijiniţi, îl puteţi contacta pepagina lui de Facebook.

Venit din Nepal, Ionuţ Ursu susţine „Mişcarea în voluntariat” la Piatra-Neamţ

Autorități, reprezentanți ai presei locale, cadre didactice din învățământul special, reprezentanți ai serviciilor de asistență socială și protecția copilului, oameni cu suflet și dorință de implicare și schimbare a sistemului în beneficiul minorilor defavorizați s-au alăturat în această seară lui Ionuț Ursu, un tânăr nemțean de 26 de ani, care, în urmă cu două luni a plecat voluntar în Nepal, pentru a fi de folos oamenilor de acolo, greu loviţi de un cutremur devastator.
Evenimentul s-a desfășurat în sala Calistrat Hogaș a Consiliului Județean Neamț și a dorit să puncteze importanța voluntariatului în domeniul sănătății. În acest sens, a fost prezentat publicului prezent documentarul ”Mișcarea în voluntariat”, un film pe care organizatorii îl definesc ca fiind „Un documentar despre oameni, despre deznădejde, curaj în faţa dezastrului, speranţă şi reinventarea de sine.”IMG_9557-e1436558584369
În cadrul aceluiași eveniment a avut loc și expoziția foto cu imagini inedite surprinse în Nepal.
Ionuț Ursu, născut la data de 6 martie 1989, la Spitalul Bicaz, a fost abandonat de mama sa în maternitate, după care a crescut în mai multe centre de plasament din Piatra Neamț, lipsit de dragostea părintească. Ani mai târziu, a absolvit Liceul Dimitrie Leonida din Piatra Neamț și a reușit să intre la Facultatea de Geografie a Universității din București, la buget. Acum, Ionuţ este student în ultimul an la aceeași facultate, iar în timpul liber este voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), continuând astfel o preocupare pe care o avea şi la Piatra Neamţ, când putea fi văzut ajutând brancardierii din Urgenţele Spitalului Judeţean. Visul lui este să devină medic, motiv pentru care se pregătește intens pentru admiterea la a doua facultate, respectiv cea de medicină.
Evenimentul s-a concentrat îndeosebi pe experiența de voluntar a lui Ionuț, dar și pe ideea că, prin muncă, determinare și implicare a membrilor comunității, orice copil, oricât de defavorizat ar fi, are șanse să evolueze, să își depășească limitele impuse de o societate care plasează un stigmat dureros pe cei care provin din casele de copii.

Întrebarea firească, în acest context, ar fi…IMG_9501-e1436558535684 De ce nu au aceleași șanse toți, sau cât mai mulți copii din orfelinate? De ce majoritatea, după ce împlinesc 18 ani, sunt ”expulzați din sistem”, aruncați în stradă și lipsiți de orice protecție socială? De ce unii au șanse, iar alții nu? De ce unii pot, iar alții nu? Ionuț este un caz fericit. Și un exemplu. Dar cu o floare nu se face primăvară. Scopul acestui eveniment, scopul prezentării unor astfel de cazuri ar trebui să fie și este, de altfel, acela de a spori gradul de conștientizare în rândul comunității, în rândul celor care fac legi, în rândul celor care administrează astfel de centre sociale care ”produc”, în majoritatea cazurilor, niște adulți fără viitor. Sunt prea puține povești de succes și prea multe cazuri de copii cu potențial, dar cu aripi tăiate de un sistem care nu le oferă o protecție elementară, care devin niște adulți orientați spre infracționalitate.
Sperăm ca acest eveniment să deschidă ochi, minți și suflete și să ofere soluții aplicabile în mod real în vederea îmbunătățirii calității vieții copiilor proveniți din centre de plasament. Iar tema voluntariatului este perfect aplicabilă și în acest caz. Poate că cei care decid soarta copiilor orfani vor oferi, în mod voluntar, soluții eficiente și practice de creștere a numărului poveștilor de succes, așa cum este cea a lui Ionuț